BLOG

POSTĂRI

Ideea acestui blog s-a născut după prima întoarcere din America, anul 2006, atunci când prietenii şi cunoscuţii mei au vrut să vadă imagini din „Lumea nouă”. Dar să priveşti aproape 5.000 de poze înseamnă să-ţi petreci cel puţin două zile cu ochii-n monitor. Prin urmare am găsit această soluţie interesantă numită blog. Departe de mine pretenţia de-a considera ca fiind un blog foto, cum de-altfel e departe de mine şi pretenţia de-a crede că fotografiile de mai jos sunt opere de artă. Poţi considera foarte pe scurt povestea minunată plină de oameni, locuri, obiceiuri şi întâmplări a unui român ajuns pentru prima dată pe continetul american. Probabil n-am găsit cea mai expresivă fotografie din fiecare poveste, cum la fel de probabil este că n-am expus aici toate experienţele trăite. Una peste alta m-am străduit să extrag din 5.000 de poze vreo 50 despre care-am scris foarte pe scurt câteva vorbe, pe care te invit să le priveşti. La final, înmulţeşte impresiile pe care le vei avea cu 1.000 şi vei obţine o idee despre ce-am simţit eu atunci, acolo. 

Salut lume!

News Salut lume! oviadm 31 mai 2022 Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor…